Posts Tagged ‘succes’

Despre genialitate

Marti, Martie 16th, 2010

Se spune ca geniile sunt recunoscute abia dupa moarte. Este modul nostru de a ne simti bine. Nu putem recunoaste valoare indiscutabila decat atunci cand nu ne mai pune in pericol imaginea despre propria valoare. Sau … rezultatele geniale, nu sunt apreciate la justa lor valoare, decat mult timp dupa ce au fost produse si lumea nu mai poate fi oprita sa vorbeasca despre asta (promoveze)

Parerea mea despre americani este extrem de proasta. Apreciez la ei insa un anumit mod de gandire conform caruia nu conteaza ceea ce faci, important este sa faci bine. Daca reusesti sa fii cel mai bun in ceea ce faci inseamna ca ai reusit. Putini insa reusesc sa-si faca treaba foarte bine, sau de fapt sa faca VIZIBILA treaba facuta foarte bine. Poate datorita lipsei de expunere pe care o au, poate datorita faptului ca noi, la randul nostru, suntem incapabili sa recunoastem de fiecare data cand un lucru este realizat exemplar. Pentru ca fiecare dintre noi consideram ca meritam sa primim (doar sa primim) produse si servicii realizate exemplar de ceilalti.

Nu lauzi omul de la curatenie care matura sau spala impecabil pe jos. Si nici mecanicul de locomotiva care te aduce la timp. Sau poate soferul de taxi. Eventual lasi un bacsis pentru ca “asa se poarta” si pleci mai departe, fara sa te gandesti vreo clipa ca oamenii respectivi si-au facut treaba in mod exemplar.

De fapt, daca ne uitam mai bine, vom vedea ca acest concept de “treaba facuta exemplar” creste ca cerinta cu cat mergem mai jos spre originile procesului. Daca e praf pe birou dimineata este mult mai grav decat daca noi, fiecare dintre noi (care suntem mai sus pe scara “evolutiei”)  mai tragem un chiul. Cu cat urcam spre sferele mai inalte, cu atat necesitatea de a face treaba exemplar se transforma din obligativitate in “doar o posibilitate”.  Mai mult decat atat, cu cat cei de mai jos fac mai mult decat li se cere, cu atat mai mult cei de mai sus vor avea de facut mai putin decat li se cere. Si daca acestia din urma gresesc / gresim, e vina altora.

De aici vine un alt “pacat” al nostru, al fiecaruia dintre noi. Lipsa de comunicare. Nu mai putem comunica, pentru ca suntem prea preocupati sa atragem atentia, sa aratam cu degetu. Eventual sa impungem aerul amenintator. Lipsa de comunicare se pare ca duce la anchilozarea gatului, atata timp cut nu mai putem intoarce capul sa putem vedea ce a fost inainte. Cand s-a transformat potentialul succes in actualul esec. Cand am inceput sa pierdem din elan, din ambitie, din dorinta? Cand am inceput sa ne preocupe mai mult succesul viitor decat cel de zi cu zi? Succesul final este suma succeselor de fiecare zi.

Raspunsul il gasesc intr-o replica dintr-un banc semi-genial “A … am uitat sa-ti spun: SUS e DEMOCRATIA! JOS e FUTAIUL”

Si pentru ca postul asta s-a lungit prea mult, si nu am spus ce vroiam, doar anunt ca urmatorul post este despre GENIALITATEA de zi cu zi! – generat de “Notting Hill”

Despre manageri, management, angajati si alte instrumente

Luni, Aprilie 13th, 2009

Suntem o tara de manageri. Daca numaram firmele pe care statul vrea sa le impoziteze cu acel impozit forfetar, vom descoperi ca in medie fiecare firma are vreo 2-3 angajati

Asta ar insemna ca, undeva, fiecare al treilea om “activ” e manager. Asa sa fie oare?

Ce inseamna sa fii manager? Sunt zeci, sute de definitii. Parerea mea e ca manager nu e cel care stie sa gestioneze bani. Manager e in primul rand cel care stie sa gestioneze cea mai importanta resursa a unei companii: OAMENII.

Sa fii manager inseamna sa poti scoate dintr-un om, tot ce e mai bun in el. Poate chiar mai mult decat crede el ca e in stare sa faca. Inseamna sa scanezi posibilitatile de exprimare ale fiecarui om, sa il asezi acolo unde poate sa dea maximul din ceea ce poate, atat fizic cat si psihic.

Sa fii manager inseamna ca in foarte multe situatii, sa ai puterea sa te interesezi la cel care raspunde de anumite faze, care ar fi cea mai buna posibilitate de a continua. Managerul mixeaza toate trasaturile, inclinatiile, talentele si posibilitatile personale de exprimare ale fiecarui om din subordine. Managerul primeste informatiile, le aseaza pe masa, le alege pe cele utile si da directia. Si o face cel mai bine atunci cand decizia e luata impreuna cu oamenii din subordine.

Bill Gates, Larry Page, Sergey Brin, Steve Jobs, sunt oameni care s-au bazat pe forta, inventivitatea si creativitatea oamenilor pe care i-au angajat pentru a le dezvolta ideile cu care au intrat in afaceri. Au avut stiinta sa gestioneze eficient, absolut toate calitatile oamenilor cu care au intrat in contact, in relatie patron/manager vs angajat. Toti au stiut sa asculte, au fost capabili sa inteleaga si sa adopte ideile celor cu care au discutat. Nu cred ca a spus unul dintre ei: “faceti asa ca io sunt seful si io am bagat banii in asta”

Plecam de la vechea dilema: ce a fost inainte, Oul sau Gaina? Transformam si intrebam: ce a fost inainte? Omul sau Banii? Cum apreciem angajatul? In functie de banii cu care-l platim sau in functie de valoarea pe care o poate crea?

Sunt oameni pe care daca nu-i folosesti eficient, creativ, profesionist, ii blazezi. Ii faci constienti de faptul ca cele 8-9-10 ore/zi in care stau la serviciu, sunt obligatia lor si dupa aceea isi recapata libertatea.  Oamenii merg sa munceasca, pentru a castiga bani, pentru a face ceea ce-si doresc in timpul liber. Timpul liber care inseamna atat de putin, incat se gandesc la el inclusiv atunci cand muncesc. Si muncesc pentru a castiga bani, pentru a face ceea ce-si doresc in timpul lor liber. Timp liber care …. Nu vi se pare ca e un cerc vicios din care nu castiga nimeni, ba mai mult, pierde toata lumea? Nu vi se pare ca oamenii de care sunteti inconjurati, abia asteapta sa plece acasa? Nu vi se pare ca oamenii din jurul vostru se gandesc la vacanta si la problemele care nu au nici o legatura cu serviciul?

Si daca vedeti asta, ce faceti pentru a indrepta greseala?! Ca doar sunteti/suntem manageri.

Cine sunt

Luni, Ianuarie 19th, 2009

In fiecare zi, ma trezesc cu aceeasi intrebare in minte. Cine sunt eu? In fiecare zi trebuie sa gasesc raspunsul care chiar daca nu e cel mai bun, trebuie sa ma motiveze pentru a o lua a doua zi de la capat.

Eu sunt cel care a uitat ca, la baza, succesul vine din lucruri mici si simple. Chiar daca nu e distractie, nu trebuie in nici un caz sa fie cazna. Este munca, este efort, dar daca nu e si suflet, totul e in zadar.
Eu sunt cel care stie ca fiecare clipa, fiecare moment, inseamna evolutie, chiar daca pana la urma duce la un esec. Important este secunda 1 de dupa, cand te hotarasti sa o iei de la capat sau sa schimbi totul .

Uitam lucrurile simple pe care le-am invatat in copilarie. Ne raportam la bani, ne ascundem dupa P&L-uri, nu dam importanta Business plan-urilor, avem tendinta sa scurtam timpul, etapele, procesele si ne trezim ca nu mai zambim, nu mai comunicam, nu mai iubim.

Si daca din intamplare descoperim ca prieteni, colegi, cunoscuti, iubesc si rad, avem tendinta sa chemam salvarea. Nu ne dam seama ca cei bolnavi suntem noi, pentru care succesul cu orice pret, este motivul pentru care ne ducem viata de pe o zi pe alta. Am uitat sa gresim. Am uitat sa ne asumam greselile, care intotdeauna sunt din vina altora. Am uitat sa fim umili si sa ne uitam la ceilalti altfel decat ca la niste competitori. Am uitat sa-i intelegem pe ceilalti.

Dar asta s-a intamplat doar pana mi-am dat seama de greseala. Totul se repara.

Sentimentul de ratare al unei generatii

Luni, Decembrie 15th, 2008

Lumea se schimba. Se schimba sub ochii nostri. Imi pun intrebarea ce se va schimba in ceea ce ma priveste. In conditiile in care viata pe care o duc se desfasoara in baza unor principii personale hai sa spun, mai largi, nu atat de stricte. Telurile pe care le am, sunt teluri personale, nealiniate la un tel al unei generatii din care fac parte.

Daca stau bine sa ma gandesc, generatia din care fac parte, nu a avut niciodata un tel. Nu s-a unit fizic sau spiritual niciodata pentru a vibra la unison, pentru o anumita idee. Generatia mea, avea 20 de ani la revolutie. Am fost prinsi putin cu fundul in 2 luntrii. Eram prea tineri pentu fapte marete, si prea batrani pentru a ne mai schimba profund. Cei “7 ani de acasa” isi pusesera destul de puternic amprenta. Am invatat ca cititul poate fi una dintre distractiile cele mai mari. Am invatat ca prietenii sunt putini dar te poti baza pe ei. Niciodata nu ne-am facut planuri pe termen indelungat. Ha … scriam poezii si ascultam muzica la chitara. Si munceam. Am invatat atunci ca banul se face prin munca.

Dupa ’89 am descoperit ca lumea s-a “largit”. Nu a fost nici prima nici ultima data cand am luat-o de la zero. Mult mai tarziu am invatat ca daca o iei de la zero, tot ce stii se reaseaza pe alte planuri, in alte configuratii. Amesteca nisipul din acvariu, si vezi cum acelasi nisip, se reaseaza in alta forma. Desi nu se schimba nimic (cantitativ si calitativ) , totul e altfel. Asa e si cu mine. De la zero, incep cu avant, cu mai multe idei, cu mai mult elan, cu mai multa credinta. Descopar ca lucrurile pe care le aveam sub ochi nu le vedeam pentru ca ma gandeam la ce aveam in minte. Invat sa privesc din nou in jurul meu, si sa descopar lucruri noi.

In perioada ’96-2003 am luat-o de vreo 4 ori de la inceput, dar asa cum spunea cineva, am ramas la acelasi birou, cu acelasi scaun si doar coltul camerei s-a schimbat. Am luat-o de la inceput dar nu de la zero. Cineva spunea ca acelasi sentiment ar trebui sa-l aibe si un soarece prins intr-o cusca. E la adapost de orice pisica (pericol), dar miscarile si libertatile lui sunt limitate strict de peretii custii; nici un pas mai mult.

Si atunci intrebarea vine simplu: ce inseamna implinire si ce inseamna ratare. Pe plan general, vis a vis de o generatie, ce lasam in urma ca rezultat al trecerii noastre? Ne implinim pe plan personal, sau avem senzatia ca suntem impliniti, prin raportarea la niste etaloane mincinoase. Ne evaluam personal si suntem evaluati de ceilalti in functie de job, masina, casa, nevasta, copil, contul din banca. Pentru noi ratarea inseamna sa fim mai slabi decat vecinul, decat amicul sau decat colegul.

Ratarea vine de fapt din modul in care noi ca generatie ne raportam la societate. Scopurile marunte, dau nastere la sentimente de ratare.

Va urma!

Presa noastra cea de toate zilele

Sambata, Octombrie 11th, 2008

E ceva ce nu inteleg. Pe 23 Septembrie, ZF anunta ca “Jurnalistii americani isi aleg cu grija cuvintele, de teama sa nu afecteze iremediabil piata financiara. Senzationalul a disparut de pe buzele oamenilor de presa … ” Ma rog era vorba de jurnalistii americani.

Ieri, ZF avea 2 titluri care, luate impreuna ne fac sa ne dam seama cum traiesc ziarele. Se hranesc cu sange, cu senzational. 1) “Breaking News. Carnagiu pe bursele din intreaga lume. Bursa de la Bucuresti cauta alternative pentru a evita caderea. ”

Dar pentru ca stirile senzationale proaste merg cu stirile senzationale bune, aflam ca: 2) “Ziarul Financiar, record de audienta online in ziua cea mai neagra a burselor” . Deci asta este reteta succesului. Adica, daca ne rugam sa dureze criza, macar avem un castigator pe zona presei . Cum te poti bucura pentru cresterea ta, in situatia data? Cei care au accesat site-ul, poate ca erau persoane ingrijorate ca economiile lor de o viata au disparut.

Ce urmeaza? Mai multe accidente cu morti si sange, eventual cu inserturi de filmulete de la stirile de la ora 5? Mai multe analize referitoare la scaderea somajului ca urmare a inmultirii mortilor din accidentele de circulatie? WTF?! Noi citim presa asta? Noi facem ca un ziar sau un site sa aibe succes?