Posts Tagged ‘Realitatea Catavencu’

Presa – A patra putere in stat

Marti, Octombrie 19th, 2010

Mai jos sunt cateva citate din Stenogramele discutiilor dintre SOV si diversi trepadusi, reprezentanti ai celei de-a patra putere in stat. E haios pentru ca a avut de unde sa invete. Prin comparatie cu ALA MARE, SOV e doar un pitic care a fost prins cu copiuţe.

“SOV: Acuma ti-am cerut, astazi, sa-mi pui organizatia pe picioare, organizatia la punct, care sa functioneze in conformitate… Cand mi-am exprimat eu interesele, ea sa functioneze in sensul ala.”

“SOV: … In orice trust de presa, patronul real al trustului de presa are un reprezentant editorial, care are grija de interesele patronului.”

“SOV: Ai vazut? E atat de simplu, adica stai , ma, ce-mi trebuie? O sugem prin batista, sugem p… prin batista? Nu tata! Ea este organizatie care trebuie sa raspunda intereselor de business ale patronului…”

Si doi oameni de bine …
“S.O.VÂNTU: – Măi şi ca să spunem până la capăt, suspendarea a fost făcută ca urmare a alianţelor pe care le-am construit eu pentru suspendare pentru că mi-a deschis dosarul cu Banca Agricolă.
CHIRIEAC : Da.
S.O.VÂNTU: – Şi am vrut să-i dau o lecţie, dar nu până la capăt.
CHIRIEAC : – Da, ştiu şi acest aspect.
S.O.VÂNTU: – Da, bătrânelule”.

“S.O.VÂNTU : – Cred că cea mai mare tâmpenie care a făcut-o imbecilul ăsta este că m-a ales pe mine ţintă, încă de acum un an de zile. Era băiat deştept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mâna pentru masă şi cu asta basta. Că loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinaţii şi de joc.
SERGIU TOADER. – Naşpa! Acum trebuie să ne pregătim să-l omorâm pe Geoană (râde – n.n.).
S.O.VÂNTU – Dar este elementar, dragă Watson (râde – n.n.). Păi, presa trăieşte din sânge, f…, puroaie, de unde trăieşte presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’! Da, dragă Sergiu”.

“S. O. VÎNTU:: -Da, se formează în ani, sunt de acord cu tine, dar eu nu mai concep niciun fel de dizident în Academia Caţavencu. Academia Caţavencu, ca orice instituţie de presă din trustul meu, răspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu, va veni, vom discuta pe faţă cu toţi oamenii. Cui îi place rămâne, cui nu-i place pleacă. S-a terminat cu glumele de genul independenţă editorială, să îmi pot face eu şmenurile.”

“S. O. VÎNTU: – Nu, n-ai înţeles : ei sunt agresaţi în funcţie de interesele mele. Atât ! Eu asta încerc să-ţi spun. Că, dacă fixăm ca strategie că de mâine susţinem actele guvernului, de mâine, trustul ăsta de presă, inclusiv Academia Caţavencu, susţine actul de guvernare. Asta încerc să-ţi spun.
D. BUŞCU: – Cu condiţia ca actul de guvernare să merite să fie susţinut. Pentru că dacă…
S. O. VÎNTU: – Nu, nu m-ai înţeles : singura condiţie care este aici este decizia lui Vîntu. Asta încerc să-ţi explic, Doruleţ.”

Campaniile de responsabilizare

Luni, Octombrie 5th, 2009

Ca sa ingropi un scandal, creezi o comisie. Ca sa-ti speli imaginea, creezi o campanie de responsabilizare.

1) Petrom – “Pentru ca Romania va creste prin bun simt si reponsabilitate” S-a uitat cineva vreodata cum sunt parcate masinile de pa Petrom pe strada Polizu? Sau cum circula prin oras? Nu toate, e drept. Dar … cand pornesti o campanie de genul asta, ai grija sa incepi cu oamenii din compania ta. Si nu, pretul mic cu care s-a vandut Petrom, nu poate fi uitat. Si nici comisioanele depre care s-a tot vorbit fara probe. Dar camapniile de publicitate rulate in medile de informare care traiesc din publicitate, inchid multe guri.

2) Gazeta Sporturilor – “Noua de pasa de SPORT.  Poate prea mult”. A debvenit campionul presei sportive prin imagini cu femei goale, stiri jenante, intretinerea scandalurilor atat in  ziar cat si pe TV. Pentru ca scandalul si nuditatea vand mai bine decat stirile despre castigarea Campionatului Mondial de Handbal de echipa feminina a Romaniei. Becali, Borcea, Turcu, Dragomir, Sandu, Kassai etc  sunt subiecte care vand. Nu sunt sportivi, dar banii lor vorbesc mai bine si mai tare decat sportul in sine. De ce? Pentru ca lor le pasa de sport.

3) Jurnalu National – “Miscarea de rezistenta” finantata de Mogul. Nascuta in trustul care pastoreste GSP, pe Tociu si Palade, Dan Negru si blondele lui … , Dan Capatos si emisiunile lui de valoare, Madalin Augustin Ionescu si Acces direct, Mihai Gadea si invitatii lui etc. Da! Jurnalul National ar merita sa promoveze  o astfel de campanie, dar nu din interiorul unui grup finantat de banii lui Voiculescu. In lipsa unor personalitati de valoare neinregimentate politic si/sau mediatic, care sa promoveze o astfel de miscare, asumarea acesteia de JN nu are nici o valoare. Mihai Morar parcheaza masina absolut cum “vrea muschii lui”, Buzdugan fura poantele din ziare, dar … trustul promoveaza miscarea de rezistenta. Poate un inceput ar fi daca ar milita impotriva “valorilor” proprii.

4) Grupul Realitatea Catavencu etc – “Noi vrem respect!” spus tocmai din “gura” Realitate Catavencu, e ca si cum Andrei Gheorghe ar face campanie antidrog, Mircea Badea ar indemna a calm, sau Patriciu ar vorbi despre corectitudine in afacerile cu statul. Cel putin haioasa afirmatia 9 din manifest.

Vantu (unu dintre principalii favorizati de justitia din Romania), finantatorul trustului, si (sper ca nu si initiatorul) indirect, al campaniei “Noi vrem respect”, este cel mai in masura sa ceara acest lucru. Angajatii lui, platiti din banii care au stat cumva la baza (sau la varful) investitiilor deosebit de ajavntajoase in industria “piramidelor financiare” probabil ca au tot dreptul sa ceara respect din partea statului care e dator sa-si apere “toti puii”. Ei sunt primii care ar trebui sa adere la campania asta, si probabil au si facut-o. Siiiigur …. Un “decalog” al respectului la Cristi Parvan! Absolut de acord! Ca o axioma, as putea spune: “Cu cat cunosti mai mult, cu atat respecti mai putin!”

5) Scrisorile de protest care circula pe mail sau sunt afisate pe bloguri. Atribuite diverselor persoane de care nu a auzit nimeni sau aproape nimeni. Scrisoarea atribuita Doamnei Cristiana Alexandra Levitchi – “Refuz – Protest” sau “Asta e Romania mea” asumata de Alexandra Svet. In  primul rand ca e fals atribuita doamnei si o felicit ca a spus asta. Desi nimeni nu a transmis pe mail raspunul publicat de Doamna Cristiana Alexandra  Levitchi. Acum, trecand peste indemnul de la inceput, de a nu mai plati impozitele ceea ce indiferent de conjunctura inseamna indemnarea la actiuni infractionale, acolo se vorbeste de ” … Floriana Jucan, jurnalista erudita ce s-a incapatanat sa educe cititorul de presa din Romania…” Nu vreau sa lupt pentru Romania in care e data ca exemplu Floriana Jucan. In Cea a Alexandra Svet, orientata strict spre EBA, Basescu, Gigi Becali, induce fals ideea ca Romania e a lor… Cand vorbesti de Ei, vorbesti eventual de o clasa politica care pe rand, a fost la putere si in opozitie, in diverse combinatii si cu diverse sustineri. PNL in alianta cu PD-L si sustinut de PSD, PSD in alianta cu PD-L, si (imediat) in alianta cu PNL impotriva PDL. PC in alianta ba cu PSD, ba cu PNL, ba cu PD-L. E un joc de noroc, pe care ministerul de finanta nu s-a gandit inca sa-l impoziteze.

Nu … ROMANIA LOR nu se limiteaza la clanul Becali sau la clanul Basescu. Asa cum “la naiba, in puii mei”, Romania noastra nu se limiteaza la ziaristi si manageri din multinationale.

Deci … pentru ca asa cum se spune, concluzia reprezinta momentul in care refuzi sa mai gandesti, responsabilizarea ajunge sa fie facuta de “lupul paznic la oi”. Valoarea pe care o poate avea o astfel de campanie tinde sa ajunga in derizoriu datorita initiatorilor. Din pacate valorile sociale nu mai sunt de mult la varful piramidei. Acolo e doar borcanul cu miere. Parerea mea!

Gogosi umplute avem …

Miercuri, Iulie 1st, 2009

… cu gem de coa…caze, cu ciocolata amaruie cu caca(o) muuulta, cu laba de urs avem …

Articol absurd de lung cu pareri negative la adresa lui George Dragos Stanca si a grupului Realitatea Catavencu.

Incep sa inghit din ce in ce mai greu prostiile care incep sa apara pe net. Asta pentru ca de cele din presa scrisa si de la TV m-am saturat de ceva vreme. Azi …despre Money.ro

Orlando a scris ieri, condensat, in esenta ce a incercat sa spuna intr-un articol foarte mare Dragos Stanca “Money.ro se lanseaza cu o investitie de 600.00 Euro”. Corect ar fi fost … cu o investitie minima pentru anul 2009 de 600.000 Euro.

Declaratie personala – nu-mi place Dragos Stanca (asta ca sa lamurim de la inceput evetualele neclaritati) dar asta nu inseamna ca nu tratez cu seriozitate tot ce spune. Oricum, este printre putinii oameni care nu-mi plac si despre care declar asta. Sunt foarte sigur ca in cazul lui sunt subiectiv, dar asta sunt eu. Oricum nu are de ce sa-l intereseze.

Si acum sa continui. Tot ce a fost pana acum si ce urmeaza sunt strict pareri personale.

1) Inventeaza un termen gratuit – portal multibrand – definitie absolut gratuita si dublata a ceea ce noi, prostii numim agregator. Hai sa fim seriosi!

2) Domeniul Money.ro era detinut de Pagini Aurii … “Dupa ce am reusit sa recuperam acest domeniu “… sunt cuvinte mari cu o tenta de dramatizare dusa spre absurd. Nu au recuperat nici un domeniu. Pur si simplu l-au cumparat. Mai mult decat atat, Pagini Aurii au baner in Money.ro, deci “recuperarea” e posibil sa fi fost mai putin “dureroasa”.

3) “…ne gandim in primul rand la utilizator, la vizitator, mai putin la mici orgolii care tin de brandul fiecarui produs de business media offline“. De unde sa stie ei ce vor utilizatorii? Ce studii au facut ei pentru a afla ce vor utilizatorii? Habar nu au. Am curaj sa pun pariu, ca ei cred ca utilizatorii vor sa citeasca aceleasi stiri pe 10 siteuri, cu aceleasi greseli de ortografie, vor sa vada multe bannere si da … oh da … sa dea click de multe ori pe bannere cat mai mari si mai intruzive. Nu-i asa? A … si mai vor proiecte speciale. A ha ha ha ha ha!

4) Se pleaca de la o idee gresita … Digitalizarea informatiilor din zona televiziune si din zona print. De asemenea, vor digitaliza si continutul digital care a fost preluat din variantele digitale ale brandurilor din zonele tv si print, precum si continutul digital din variantele DOAR digitale ale produselor grupului. Vor digitaliza tot. Inclusiv pauza de masa. Mai mult, vor face productie tv proprie, care va concura probabil produsele digitalizate din productiile tv, care la randul lor fac productie tv din productiile nedigitalizate ale produselor din zona print. Hai ca sunt rau.

5) In sectiunea Turism (agentii de turism) prima stire a aparut in februarie si eu am citit-o in ZF. De fapt informatia, ca stirea e altceva. Ceea ce face Money.ro acum, e doar o reincalzire a unei ciorbe rasuflate de cateva luni. ANAT discuta asta o data la doua saptamani in cercuri mai mult sau mai putin restranse, cu mai mult sau mai putin succes. A doua stire e din 27 Mai … puii mei … 600.000 Euro pe siteul asta … Cineva isi bate joc de Vantu.

6) CITAT “Principalul nostru avantaj competitiv, care cred ca va fi foarte clar pe termen mediu, este ca, in ceea ce priveste online-ul, MONEY.ro va fi produsul care va avea cea mai mare cantitate de continut original. Sigur, acest continut original nu este produs numai de echipa de jurnalisti “digitali” de la MONEY.ro, ci de toti cei peste o suta de jurnalisti de business care lucreaza in Realitatea-Catavencu” – Pai daca toate stirile astea apar in produsele grupului, incepand probabil cu NewsIn, continuand cu zona TV si Print si ajungand pe toate site-urile care alcatuiesc acel multibrand, de unde atata continut original? Adica jurnalistii digitali (fara ghilimele) cum le spune si Andreea Groenendijk, vor scrie mai mult pentru Money.ro decat pentru celelalte produse online? Si atunci ce mai organizeaza si agrega noul portal multibrand? Adica .. duplica si jurnalistii? Nu numai stirile?

Jurnalisti digitali – Stiti reclama cu Germanos si cu camerele foto cu zoom digital? Auzi? Stii de ce prietenele noastre sunt jurnaliste digitale? Pentru ca scriu stirile cu degetele.

7) In prima faza, Money.ro va organiza continutul brandurilor, pentru a putea fi acel portal multibrand … Ma repet si eu daca Dragos Stanca se repeta. Adica (CITAT) “In acest moment, principalul obiectiv pe care l-am trasat echipei de la MONEY.ro este sa acopere 100% si in timp real partea de digitalizare a continutului deja produs. In prima etapa, contentul propriu va fi de maximum 15%,…“deci va fi digitalizat 115% din continut? in prima etapa de dupa “acest moment”

Adica acel continut care oricum va intra in Money.ro, dupa ce ca va dubla continutul brandurilor deja existente, parte din el va fi si refacut pentru a fi continut original?   …. Vantu stie pe ce a dat banii?

8) Deja cand se ajunge la partea de monetizare … devine hazliu. Deci stirile care apar in alte siteuri ale grupului, imachetate, organizate si duplicate in Money.ro vor aduce bani din publicitatea online? Adica sunt clientii atat de cretini incat sa bage bani intr-un site cu stiri duplicate din siteuri din acelasi grup? A .. daca stau bine sa ma ganadesc … sunt. Culmea .. primul client care face asta e Orange. Deci nu mai e hazliu, e de plans.

Ultima parte a interviului nici macar nu mai merita comentata.

Parerea mea … SOV estimeaza pierderile Realitatea Catavencu pentru 2009, la 25 milioane Euro (conform Mediafax care citeaza paginademedia.ro – nu-i asa ca presa devine jenanta? Cea mai mare agentie de presa isi ia stirile dintr-un blog) Cum naiba o fi facut SOV atatia bani, daca-i cheltuie atat de prost?!

Urmeaza si o axioma dar nu azi … maine!