Posts Tagged ‘Campeanu’

Uitarea – si nu numai

Miercuri, Noiembrie 25th, 2009

Progresul – Copiii celor care au fost in Piata Universitatii, copiii care au fost conceputi de parintii lor care au fost in Piata Universitatii, copii celor care au fost batuti aiurea in Piata Universitatii sau in jurul ei, copii tatilor care in ’90 aveau barba si au fost confundati de mineri cu “golanii”, vor vota anul acesta. Ar trebui sa aibe 19 ani.

Uitarea – Indemnul la un vot democratic va veni din partea lui Radu Campeanu, Emil Constantinescu si alti batrani si/sau grei liberali – social liberali.

Golaniada a invins! “Golanii” de atunci se vor simti in sfarsit razbunati. Ce am uitat? Sistemul care l-a invins pe Constantinescu, de cine era condus?

Manipularea – inclusiv a mea. Avem tendinta sa uitam sau sa ne modificam principiile in functie de interesele personale sau de perceptia de moment. Nu avem educatia de a ne pastra opiniile. Inclusiv eu. Acum mi se pare ciudat ca cineva sa dea votul spre PSD. Cand l-am votat la un moment dat pe Iliescu, nu mi se mai parea la fel de ciudat. Cand am fost impotriva fenomenului Piata Universitatii, sufeream de o anumita necunoastere a fenomenului, de neinformare si stiu ca nu e o scuza. Nu aveam perceptia capatata in timp si cu ajutorul cunoasterii, a experientelor. Dar eu aveam o scuza. Campeanu ce scuza are acum?

Ce, vi se pare ca eu sunt obiectiv? Neee … Dar macar imi asum asta si nu spun ca votez impotriva raului, a comunismului, a mai stiu eu carei sperietori. In general, sperietorile sunt goale pe dinauntru sau au paie. Deci eu votez pentru, nu impotriva! Doar ca in afara de asta ramane indiferenta.

Superficialitatea – tendinta de a-i cataloga pe ceilalti drept cretini, pentru ca nu voteaza (si nu numai – dar asta e la moda) asa cum vrem noi. Tendinta de a lua decizii fara a intelege care sunt urmarile.

Denaturarea – Basescu a avut cele mai multe voturi. Da … dar ceilalti, care au votat cu alti candidati au votat impotriva lui Basescu! Deci 70 la suta au votat impotriva lui Basescu. Dar pentru fiecare dintre ceilalti, au fost mai putine voturi decat PENTRU Basescu.

Infrangerea victorioasa – Cum e posibil sa invingi de pe locul trei si sa pierzi pe locul unu?! Doar in Romania e posibil asa ceva. Cum se spune … I-am infrant!!!