Posts Tagged ‘Alegeri’

Pareristic vorbind, nu se poate sa nu am dreptate

Vineri, Octombrie 16th, 2009

Din punctul meu de vedere analizele nu pot fi facute decat de independenti, ori noua astia ne lipsesc. Exista in momentul de fata trei tipuri de oameni: pro Basescu, anti Basescu si indiferenti.
In cele mai multe cazuri vor fi analize de tipul “de ce e rau daca iese Basescu si/sau de ce e bine daca iese oricine altcineva decat Basescu”

Postul asta vine si ca provocare la postul lui Orlando, si e doar o analiza pareristica, bazata pe 40 de ani de viata si 20 de ani de gogosi politice.

Exista doua aspecte: teoretic si practic. Teoretic Basescu este presedintele jucator. Pentru asta este demonizat. OK. Este singura optine care ar influenta cu ceva raportul de forte in disputele cu parlamentul. Orice alt candidat care nu va dori sa fie presedinte jucator nu ar avea ce sa influenteze. Daca nu vor putea influenta, vor lasa parlamentul sa faca ce are de facut si stim deja ce face parlamentul.

Practic – Basescu, este omul care pastreaza o permanenta presiune pe clasa politica. Intotdeauna chestia asta e buna pentru unii si rea pentru altii. De fiecare data populatia doar plateste toate contrele din zona politica. Si daca vreodata are ceva de castigat (cota unica, taxe mai mici, drumuri mai bune – zic si eu nu dau cu paru) in cazurile de genul asta, clasa politica si protejatii ei castiga muuult mai mult.

Toate situatiile vor avea la baza nu persoana care va castiga, ci starea in care se va afla parlamentul in momentul acela. Si asta e mult mai important pana la urma. Daca Basescu reuseste sa-si impuna un guvern “al lui”, parlamentul va trai cu securea deasupra gatului. Daca Basescu nu-si impune guvernul, calculele arata ca pana atunci Basescu are tot timpul sa-si respinga guvernul de doua ori. Si chiar daca parlamentul nu se poate dizolva in ultimele 6 luni de mandat prezidential, Basescu poate lasa mostenire decizia pentru prima zi de mandat a oricarui castigator al alegerilor.

Citat Constitutia Romaniei: ”  Articolul 89, paragraf (1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele României poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de învestitura.’

Cazul 1 – Castiga Geoana – exista guvern deja impus de Basescu (au oare curajul sa-l lase pe Basescu sa-si impuna prim-ministu?). 1) il poate da jos cu ajutorul majoritatii parlamentare pe care ar avea-o la dispozitie (cel putin in momentul de fata). 2) nu exista un guvern impus de Basescu pana atunic (si deci ar fi tot guvernul BOC) dar cu o a doua propunere care trebuie luata in discutie pana atunci nu va avea decat de dizolvat parlamentul. E … si aici va trebui sa deconteze niste miscari facute inante de alegeri.

Cazul 2 – Castiga Oprescu – Aceleasi situatii. Problema insa este ca spre deosebire de ceilalti, nu are sustinerea unui partid. Isi va asigura sustinerea PSD-ului insa va ramane la statutul de “exponat” in vitrina politica, cu o prestanta cel putin dubioasa si cu oameni care-l sustin (Cozmanca &CO) in costume cu pete de dalmatieni. Atunci PSD va incerca sa dicteze, dar s-ar putea sa fie in aceeasi situatie cu PD-L in prezent. Doar ca ( si am sa ajung la situatia PNL putin mai jos) PNL se va afla intr-o pozitie foarte delicata. Daca cineva isi face iluzii ca PNL va fi intr-o pozitie de forta, indiferent cinde altcineva va iesi in afara de Crin Antonescu, se inseala.

Cazul 3 – Castiga Crin Antonescu – Solutia salvatoare pentru PNL, insa doar pe jumatate si doar pentru moment. Singura solutie care poate mentine PNL pe o linie de plutire pana la viitoarele alegeri. Eventuale alegeri parlamentare ar putea aduce TEORETIC un procent de voturi de simpatie pentru PNL care oricum nu va putea conduce decat cu PSD. Singura problema va fi in campanie cand, dupa/in plina criza + iarna + somaj, PNL va trebui sa deconteze cum spuneam intr-un alt post, prima tentativa de demitere a lui Basescu, guvernarea minoritara cu sustinerea PSD, motiunea prin care a cazut guvernul “si s-a adancit criza”, neimplicarea in campanie electorala a lui Antonescu (pt ca e presedinte si raman Tariceanu, Orban, Adomnitei, Fenechiu, Vosganian, Norica Nicolai si nepoata ei&CO care nu sunt in masura sa se coboare la nivelul alegatorului de rand) si inca vreo cateva bube care vor iesi la suprafata. Din pozitia de 18% actuala, atat PSD (mai pe la spate) cat si PD-L vor avea tot interesul sa dea in PNL care este cel mai slab candidat cu potential de preluare de voturi. Si daca nu, vor avea tot interesul sa-l faca partid de buzunar, in fel de YES MAN, agatat la butoniera. Vor avea un rol mult mai mic decat UDMR.

Cazul 4 – Castiga Basescu – ori are deja un guvern instalat, si orice tentativa prin care parlamentul va incerca sa-l dea jos (pe guvern) va fi taxata de alegatori (citate: parlamentul e impotriva stabilitatii, nu lasa guvernul sa lucreze, nu adopta legile gandite si propuse de guvern, nu putem plati salarii etc.) ori va forta dizolvarea parlamentului si va marsa pe discursul populist “restrangerea parlamentului la o singura camera si maxim 300 de parlamentari”

De urmarit daca: PNL va obtine un scor absolut insignifiant, coagularea fortelor politice in doua mari puteri, cresterea influentei UDMR. Toate astea la nivel politic. In plan personal, cel putin in cazul meu … nu se schimba nimic.

Concluzie finala: Oricine castiga, cei care vor conduce au mai facut-o cel putin o data. Si unde suntem, vedem cu toti! Pentru 95% din Romanie, nu se va schimba nimic. Si nu din optimism sau pesimism, ci pentru ca EI (politicienii) NU CONTEAZA!

Liber la completari!

Nu e loc de Remiza

Joi, Octombrie 15th, 2009

Scriam mai acu ceva vreme, ca “Nebunul da sah la Prostanac“. Azi, dupa ceva vreme de gandire, mi-am reamintit ca politica, la fel ca si fotbalul nu ma influenteaza in mod direct.

Deci, strict politic, ca parerist si strict personal (nefiind afectat de deciziile politice) sahul continua. Politic, PDL nu are ce pierde si merge pe mana lu Basescu. Hai sa vedem cat de mult sunt dispusi sa riste PNL si PSD. Cat de mult se vor lasa angrenati in jocul asta din care in mod sigur nu castiga nimeni, dar .. cel putin la fel de sigur, toata lumea (lor) va pierde.

PNL cu 18% are cel mai mult de pierdut. Orice vot in minus, se vede la PNL. PSD are de unde pierde si se prefigureaza micsorarea numarului de partide. La urmatoarele alegeri, probabil ca PNL va avea de decontat incercarea de suspedare a lui Basescu (esuata), guvernarea minoritara cu sustinerea PSD, motiunea prin care a cazut guvernul “si s-a adancit criza” si eventuala pierdere a alegerilor prezidentiale.

PSD si PD-L inca stau pe un strat de grasime din care-si permit sa-si traga sufletul pana in primavara.

Deci … ca pronostic, lupta (care din cauza timpului nefavorabil, se va da in sala) se va da intre Geoana si Basescu. Care, asa cum spuneam acu vreo 8-9 luni, are cu ce sa se victimizeze.

Cata golanie !!!

Buna ziua mea

Joi, Octombrie 15th, 2009

In ultimele zile am fost pur si simplu innecat in politica. “Ai vazut? A cazut guvernul. Si!?!” Nu s-a schimbat nimic fata de zilele in care guvernul era cocotat pe tronul puterii. Singurul lucru nasol, e ca parca inainte, cand era guvernul sus, era mai cald afara. Acu .. de cateva zile e frig de te invineteste. Azi … cand se pare ca urmeaza o noua tentativa de guvern, incepe iar sa se incalzeasca. De la ei vine soarele?

Deci … cum spuneam, asa innecat de/cu/in politica, mi-am pierdut echilibruil personal, si am spus. Ei sunt mari, eu sunt mic. Ei sunt destepti eu sunt frumos. Ei au noroc eu am ghinion. Ei si?!?!?! Intr-un final tot ASTA SUNT EU!

Pana la urma, nu ma afecteaza ca sunt ei sus cum nu ma afecteaza nici ca sunt jos. Tot ce sper e sa nu indrazneasca vre-unu sa vrea sa ma mobilizeze social. Nu! Votul meu conteaza dar nu am cui sa-l dau. Asa ca, am sa-mi permit sa-l acord tuturor, in egala masura, si pe aceasta cale am sa le spun ceva din toata inima:
BUNA ZIUA MEA!

P.S. – Daca printr-o intamplare nefericita mai e cineva care nu stie bancul, sa lase comentariu :-)

Axioma 38 – a credibilitatiii

Marti, Octombrie 13th, 2009

Credibilitatea unui candidat este data de media credibilitatilor celor care-l sustin!

Votati Gheorghe Becali!

Marti, Octombrie 6th, 2009

Ce tip de discutie poti avea tu, ca ziarist, cu Gheorghe Becali, pentru a-l face sa delireze in asa hal?!

Ma asteptam ca undeva, intr-un colt de articol sau de site, cineva sa ia atitudine. Nu se intampla asta, pentru ca asa cum se vaita/lauda/ ziaristii de la GSP, Becali vinde. Si cat timp presa e pe bani, nu avem timp nici sa facem educatie, nici sa criticam izborul banilor.

Ziaristii si-au dat seama ca nimeni nu-i vrea martiri. Nici macar ei nu se vor martiri. Dar daca pot contribui la vanzarea mai buna a ziarului … de ce nu!? In fond, poti fi ziaristul anului si daca il lasi pe Becali sa te faca albie de porci.

1, 2, 3 … 100, 1000

Luni, Octombrie 5th, 2009

Cand te uiti cati vin la lansarile de candidati la prezidentiale, iti dai seama cati nu merg la munca.

S-a deschis sezonul la mintit. S-a deschis sezonul la vrajit. Sloganul comul al tuturor candidatilor – EU NU SUNT CA EI! Deci … pe care-l alegem?

P.S. – Nu am nimic impotriva lui Oprescu in mod special. Il acord aceeasi doza de credibilitate pe care o acord si oponentilor lui.

P.S. 2 – Cu Octav Cozmîncă, sef de campanie, cate credibilitate crede Oprecu, ca poate aduce in lupta politica!? Cu ce s-ar putea el diferentia de ceilalti!?

Si pana la urma eu cu cine votez?

Luni, August 3rd, 2009

E agita lumea si incep si eu sa-mi pun problema asta. La alegerile urmatoare, eu cu cine votez? Tot cu ei?

Demonstratie: vom avea aceiasi candidati, cu marja de aventurieri existenta la fiecare astfel de eveniment. Reprezentantii celor mai importante partide (Basescu, Crin, Geoana), + Vadim, + Radu Duda (WTF?!). Restul (ceilalti) nu au nici o sansa reala de a conta in lupta aceasta, care pe zi ce trece devine tot mai mult LUPTA LOR, a celor care nu ne reprezinta. Candidatul surpriza, Oprescu, nu a invatat nectia de logica a modelului pe care incearca sa-l copieze. Deci, poate va scrie pe un caiet de 200 de ori: “Iarna nu-i ca vara! Oprescu nu-i Basescu! Ulciorul nu merge de multe ori la apa!” Frumos, cu aliniat si pagina liniata la margine.

Basescu, cu o intreaga presa impotriva lui, permanent izvor de stiri negative, indiferent de ce ar face, ramane oarecum perceput ca fiind singurul element care mai tine oarecum in frau guvernul si parlamentul, desi nu e treaba lui. Metodele prin care actioneaza ca “jucator” sunt la limita legalitatii si poate undeva putin dincolo de ea.

Crin Antonescu – personaj nou aparut la carma partdului, exponent al “valului tanar” de odinioara, e ceea ce inteleg prin termenul de “imbatranit prematur”. A preluat discursul demagogic al predecesorilor, s-a agatat de usa vagonului care-i duce pe contestatarii lui Basescu, se lasa reprezentat de “cadrele” de nadejde ale partidului si pastreaza aceiasi imagine de rebel cu plete in vant dar cu cearcane la ochi, care nu are nici o idee despre ce se intampla pe scena, dar are opinii preluate din doctrina partidului. El trebuie sa fie mereu impotriva.

Mircea Geoana – e personajul care orice ar face, parca e din alt film. In filmula asta cu romani, pe care-l jucam noi, Mircea Geoana se vrea personaj principal. E ca si cum ai incerca sa-l aduci pe De Niro sa joace in ecranizarea noua de la Ciuleandra. Degeaba mananca mici in parcul de la “Izvor”, degeaba se prinde in hora ca muritorii, degeaba gusta din tuica de la Mândra, ceva nu se potriveste in imginea de ansamblu. E prea “DOMN” pentru jocul pe care-l joaca. Si mai are o problema din punctul meu de vedere. Anturajul! Hrebenciuc, Nastase & Company. Un alt semn de intrebare il reprezinta oamenii pe care-i scot in fata de fiecare data si care lasa impresia unui cerc de interese foarte restrans si foarte activ.

Vadim … niciodata nu a reprezentat o posibilitate pentru mine, nici macar cand s-a votat “la misto”.

Radu Duda – Ca si la Geoana, alt film, alta categorie. Nu e luat in serios de nimeni si nu va avea nici o sansa.

Din pacate generatia fosta tanara in ’89, nu e in stare sa scoata in fata sau macar sa sustina un candidat valoros. De fapt primul pas ar trebui facut in coagularea unei astfel de forte politice si cernerea prin sita deasa a potentialilor candidati, pana la obtinerea unei esente politice noi, fara iz de interese si meschinarii.
Din pacate generatia asta, si cea de dupa ea, e mai preocupata de Twitter si de banii pe care-i poti scoate din evenimente fara sens si fara interes pentru o “masa critica”.

Unde o fi imaginatia, puterea de anticipare, inteligenta si forta creatoare a tinerei(lor)  generatii? Ne-am nascut batrani si/sau am imbatranit mult inainte de vreme.

Deci … Eu cu cine votez?

A cui este decizia?

Luni, Iulie 13th, 2009

Rompetrol sau Litro – “noi stim mai bine ce e bun pentru tine”.  Vezi imaginea la Marius Sescu pentru ca eu nu am luat-o de la el.

Tony Delaco – “te invata cum sa-ti hranesti copii”.

Orange are o reclama cu “Sunt toti cei dragi care aleg in locul meu”. Nu … nu vreau sa aleaga nimeni in locul meu. Catavencii imi spun ca cititorii lor sunt mai destepti decat ai celorlalti. Adica daca nu citesc ziarul lor sunt mai prost ca ailalti…

Da  … de cand i-a cumparat Vantu se pare ca sunt mai prost decat cititorii lor, dar daca o spun ei, chiar nu ma intereseaza.

Toata lumea stie ce e mai bine pentru tine. Toata lumea stie mai bine decat tine ce trebuie sa manaci, ce masina trebuie sa-ti iei, ce creme trebuie sa folosesti sau cu ce haine trebuie sa te imbraci.

Dezvoltarea, progresul, succesul inseamna probabil eliminarea liberului arbitru. Nu! Personal, sunt convins ca Rompetrol/Litro nu stie ce e mai bine pentru mine. Si nici nu cred ca Tony Delaco stie mai bine decat mine cum sa-mi hranesc copilul.

Problema este: Deciziile se iau in permanenta si chiar in momentul asta. Decizi tu, pentru tine sau ii lasi pe altii sa decida in numele tau?

Viata sub umbrela alegerilor

Sambata, Iunie 20th, 2009

Viata zilnica este un sir lung de alegeri pe care le facem. Alegerile sunt combustibilul care face ca viata sa continue dupa un anumit scenariu. Alegem sa ne trezim la o anumita ora, alegem sa ne ridicam din pat. Alegem imbracamintea, alegem mancarea sau chiar alegem sa nu mancam, alegem programul … Alegem multe alte lucruri care ne duc in calatoria de supravietuire zilnica, de la inceputul ei, pana cand alegem sa ne incheiem ziua, pentru a alege sa incepem o alta zi.

Avem planuri indraznete, si alegem sa luptam pentru ele. Visam, si alegem sa luptam pentru ca visul sa se transforme in realitate.  Pierdem, suntem infranti, suferim, si alegem sa mergem sa ne ridicam si sa mergem mai departe.

Fiecare insiruire de evenimente, privite in urma, sunt rodul unor alegeri personale. Alegerile reprezinta calea prin care visele, sperantele, telurile se transforma in experiente, acumulari, amintiri. Alegem sa luptam pana cand ele (sperantele, dorintele, visurile) vor deveni realitate si dupa aceea, experiente si amintiri. Alegem pentru care dintre ele sa luptam si pe care sa le lasam deoparte.

A-ti pastra accesul la liberul arbitru, reprezinta cea mai mare libertate pe care o avem. A nu ne limita la simpla executare a “ordinelor” celor de langa noi, face ca fiecare zi sa fie ceva nou. Face ca din fiecare zi pe care o traim sa invatam cate ceva.
Daca vrem sa avem copii isteti, inteligenti, curajosi, trebuie sa-i incurajam sa invete sa aleaga din copilarie. Si trebuie sa-i invatam sa-si asume alegerile pe care le fac. Si trebuie sa-i invatam, ca alegerile reprezinta calea prin care pot elimina dependenta – patologica in unele cazuri – de cei care se intituleaza “calauzitori”.

Invatati sa alegeti!
Invatati sa va asumati alegerile!
Invatati sa va asumati greselile!

Matematica devine simpla in Moldova

Miercuri, Aprilie 8th, 2009

57,2% prezenta la vot. 50% din ei au votat cu comunistii.

Stim despre comunisti si in general despre minoritati ca se mobilizeaza mult mai bine. In general, cei care sunt acum in strada, sunt cei care nu au iesit la vot, pentru ca a fost mai cool sa isi vada de treaba. Acum e la fel de cool sa protesteze. Ca e la moda sa protestezi pentru alegerile pierdute, o stim. Ca e la moda sa-i acuzi pe altii pentru esecurile pe care le traiesti, iar o stim.

Ca se formeaza mase de manevra care sunt manipulate pentru actiuni in forta o stim si o traim si noi aici la un nivel mult mai mic. Poate ca e si o diferenta de nivel de civilizatie.

Sunt curios cati dintre cetatenii moldoveni care traiesc in Romania, au votat duminica. Cu cativa dintre ei m-am intalnit inHerastrau si parca nu parea foarte apasati de pericolul ca tara lor sa ramana sub dominatie comunista.

Deci, matematic, cu 28,6% Comunistii raman la putere, in timp ce 71,4% isi plang in pumni. E vina lor!