Sentimentul de ratare al unei generatii

Lumea se schimba. Se schimba sub ochii nostri. Imi pun intrebarea ce se va schimba in ceea ce ma priveste. In conditiile in care viata pe care o duc se desfasoara in baza unor principii personale hai sa spun, mai largi, nu atat de stricte. Telurile pe care le am, sunt teluri personale, nealiniate la un tel al unei generatii din care fac parte.

Daca stau bine sa ma gandesc, generatia din care fac parte, nu a avut niciodata un tel. Nu s-a unit fizic sau spiritual niciodata pentru a vibra la unison, pentru o anumita idee. Generatia mea, avea 20 de ani la revolutie. Am fost prinsi putin cu fundul in 2 luntrii. Eram prea tineri pentu fapte marete, si prea batrani pentru a ne mai schimba profund. Cei “7 ani de acasa” isi pusesera destul de puternic amprenta. Am invatat ca cititul poate fi una dintre distractiile cele mai mari. Am invatat ca prietenii sunt putini dar te poti baza pe ei. Niciodata nu ne-am facut planuri pe termen indelungat. Ha … scriam poezii si ascultam muzica la chitara. Si munceam. Am invatat atunci ca banul se face prin munca.

Dupa ’89 am descoperit ca lumea s-a “largit”. Nu a fost nici prima nici ultima data cand am luat-o de la zero. Mult mai tarziu am invatat ca daca o iei de la zero, tot ce stii se reaseaza pe alte planuri, in alte configuratii. Amesteca nisipul din acvariu, si vezi cum acelasi nisip, se reaseaza in alta forma. Desi nu se schimba nimic (cantitativ si calitativ) , totul e altfel. Asa e si cu mine. De la zero, incep cu avant, cu mai multe idei, cu mai mult elan, cu mai multa credinta. Descopar ca lucrurile pe care le aveam sub ochi nu le vedeam pentru ca ma gandeam la ce aveam in minte. Invat sa privesc din nou in jurul meu, si sa descopar lucruri noi.

In perioada ’96-2003 am luat-o de vreo 4 ori de la inceput, dar asa cum spunea cineva, am ramas la acelasi birou, cu acelasi scaun si doar coltul camerei s-a schimbat. Am luat-o de la inceput dar nu de la zero. Cineva spunea ca acelasi sentiment ar trebui sa-l aibe si un soarece prins intr-o cusca. E la adapost de orice pisica (pericol), dar miscarile si libertatile lui sunt limitate strict de peretii custii; nici un pas mai mult.

Si atunci intrebarea vine simplu: ce inseamna implinire si ce inseamna ratare. Pe plan general, vis a vis de o generatie, ce lasam in urma ca rezultat al trecerii noastre? Ne implinim pe plan personal, sau avem senzatia ca suntem impliniti, prin raportarea la niste etaloane mincinoase. Ne evaluam personal si suntem evaluati de ceilalti in functie de job, masina, casa, nevasta, copil, contul din banca. Pentru noi ratarea inseamna sa fim mai slabi decat vecinul, decat amicul sau decat colegul.

Ratarea vine de fapt din modul in care noi ca generatie ne raportam la societate. Scopurile marunte, dau nastere la sentimente de ratare.

Va urma!

Tags: ,



Leave a Reply

*