Despre genialitate

Se spune ca geniile sunt recunoscute abia dupa moarte. Este modul nostru de a ne simti bine. Nu putem recunoaste valoare indiscutabila decat atunci cand nu ne mai pune in pericol imaginea despre propria valoare. Sau … rezultatele geniale, nu sunt apreciate la justa lor valoare, decat mult timp dupa ce au fost produse si lumea nu mai poate fi oprita sa vorbeasca despre asta (promoveze)

Parerea mea despre americani este extrem de proasta. Apreciez la ei insa un anumit mod de gandire conform caruia nu conteaza ceea ce faci, important este sa faci bine. Daca reusesti sa fii cel mai bun in ceea ce faci inseamna ca ai reusit. Putini insa reusesc sa-si faca treaba foarte bine, sau de fapt sa faca VIZIBILA treaba facuta foarte bine. Poate datorita lipsei de expunere pe care o au, poate datorita faptului ca noi, la randul nostru, suntem incapabili sa recunoastem de fiecare data cand un lucru este realizat exemplar. Pentru ca fiecare dintre noi consideram ca meritam sa primim (doar sa primim) produse si servicii realizate exemplar de ceilalti.

Nu lauzi omul de la curatenie care matura sau spala impecabil pe jos. Si nici mecanicul de locomotiva care te aduce la timp. Sau poate soferul de taxi. Eventual lasi un bacsis pentru ca “asa se poarta” si pleci mai departe, fara sa te gandesti vreo clipa ca oamenii respectivi si-au facut treaba in mod exemplar.

De fapt, daca ne uitam mai bine, vom vedea ca acest concept de “treaba facuta exemplar” creste ca cerinta cu cat mergem mai jos spre originile procesului. Daca e praf pe birou dimineata este mult mai grav decat daca noi, fiecare dintre noi (care suntem mai sus pe scara “evolutiei”)  mai tragem un chiul. Cu cat urcam spre sferele mai inalte, cu atat necesitatea de a face treaba exemplar se transforma din obligativitate in “doar o posibilitate”.  Mai mult decat atat, cu cat cei de mai jos fac mai mult decat li se cere, cu atat mai mult cei de mai sus vor avea de facut mai putin decat li se cere. Si daca acestia din urma gresesc / gresim, e vina altora.

De aici vine un alt “pacat” al nostru, al fiecaruia dintre noi. Lipsa de comunicare. Nu mai putem comunica, pentru ca suntem prea preocupati sa atragem atentia, sa aratam cu degetu. Eventual sa impungem aerul amenintator. Lipsa de comunicare se pare ca duce la anchilozarea gatului, atata timp cut nu mai putem intoarce capul sa putem vedea ce a fost inainte. Cand s-a transformat potentialul succes in actualul esec. Cand am inceput sa pierdem din elan, din ambitie, din dorinta? Cand am inceput sa ne preocupe mai mult succesul viitor decat cel de zi cu zi? Succesul final este suma succeselor de fiecare zi.

Raspunsul il gasesc intr-o replica dintr-un banc semi-genial “A … am uitat sa-ti spun: SUS e DEMOCRATIA! JOS e FUTAIUL”

Si pentru ca postul asta s-a lungit prea mult, si nu am spus ce vroiam, doar anunt ca urmatorul post este despre GENIALITATEA de zi cu zi! – generat de “Notting Hill”

Tags: , , , ,



Leave a Reply

*