Cand realitatea dispare

Cand realitatea dispare, locul ei este luat  de fictiune. Exista limite admisibile de penibil si zone in care penibilul trece in patologic. Ne-am batut joc de “iarna nu-i ca vara” si uite ce aveam printre noi. Ce-i dept nu la loc luminos ci putin mai in fund, spre taxatoare.

“Domnule preşedinte şi candidat, nu i se poate cere unui popular să fie socialist, tot astfel cum nu i se poate cere unui socialist să voteze pentru un popular. Ar fi atât de simplu dacă nu ar fi mai complicat…” Sursa o reprezinta Mediafax … si e parte din interventai in plen a lui Severin. Copiata probabil din zona Caragiale. Daca nu am fi penibili, ce am fi?!

Pe locul doi, Victor Ciutacu. “… Fiindcă fizica ne învaţă că acţiunea e urmată de reacţiune, iar bunul simţ, că nu poţi să ponegreşti la nesfârşit un om fără să plăteşti”. Nu e vorba de relatia dintre el si Basescu, ci de scandalul dintre Nashul si Ciutacu. Aceeasi sursa (Mediafax), aceeasi doza de penibil.

Si ca sa inchei podiumul, Back to school a lui Adrian Nastase, dovedeste ca penibilul poate intrece pana si cele mai indepartate frontiere ale civilizatiei. Stiam ca ura poate fi patologica doar in cazul misandrelor. E greu sa vin cu un citat. Intregul material e dovada. Si totsusi, nu ma pot abtine. “Cred ca nici chinezii, cu toata intelepciunea lor legendara, n-au habar cat de mult le influenteaza Basescu tanara generatie.” Cu alte cuvinte:Ax2 + Bxy + Cy2 + Dx + Ey + F‘ = 0, adica, Vorba lui Isus …. Era o parabola. Elena, daca am gresit formula astept corectura :-)

Topul meu – parerea mea!

Tags: , , ,



Leave a Reply

*