Adevarul e undeva la mijloc …

Si aici nu ma refer la CTP ci la Realitatea! Realitatea .net nu cea care ne inconjoara.

Este normal pentru noi sa platim gunoiul? Da! Pentru ca este normal pentru noi sa platim orice serviciu care ni se presteaza. Si acum sa redevenim seriosi.

De vreo sase luni (si chiar mai mult), se pune pe tapet povestea acesului platit in site-urile ziarelor si nu numai ale ziarelor. Cica “pai asa au facut si americanii, deci asta e trendul.” Daca nu ar fi de plans ar fi de ras. Am avut norocul ghinionul, sa fiu de fata la luarea unor masuri care au schimbat presa de pe drumul pe care era. Am avut (ne)norocul sa fiu acolo unde s-a desavarsit jegul presei. Si ce nu am inteles, am presupus.

Prima petarda o arunca Adevarul, cum ca in site-urile lor se va plati accesul la informatie. Sunt zvonuri ca ZF ridica manusa si o arunca in obrazul concurentei. “Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?”

Atunci cand ZF a testat accesul platit (doar din reteaua Mobil Rom) cu plata prin sms, multi au spus ca e prea devreme. Cu toate astea, numarul lunar de abonamente prin sms in site era mai mare decat numarul de abonamente in varianta clasica. Atunci ZF oferea totusi un content de calitate intr-o lume in care informatia era vitala. In acelasi timp, Academia Catavencu era realtiv dezastruasa din punctul asta de vedere.

Si acum, au descoperit roata si focul si cred ca e momentul sa ceara bani pe acces in site. Americanii o fac. Si altii o vor face. Io cred ca si tu ar trebui sa o faci. Problema e ca, in timp ce americanii cer bani pe accesul la informatie pura, proprie, perosnala si personalizata uneori, scrisa de ziaristi care se bat pentru premii Pulizer, cu ziaristi care au castigat deja premii Pulitzer, ai nostrii cer bani pentru stiri pe care le iau de la o singura agentie de presa, sau pe informatii neverificate, scrise de “ziaristi” cu facultati tehnice, carora nu le-a placut munca pe santier.

Parerea mea este ca 90% din presa romaneasca e plina de gunoaie, preluate, traduse (uneori prost) vechi si neinteresante, copiate, duplicate. Vorbim aici de acelasi gunoi, multiplicat la infinit. Vorbim de fituici ale caror pret este mai mare decat copia lor la xerox, care se vand doar ca ambalaj la cartile pe care le insotesc. Vorbim de carti luate de parinti nostalgici, pentru copii care nu mai citesc pentru ca e mai simplu sa vezi filmul. Vorbim de pitipoance, de parasute, de pornografie atat fizica, cat si intelectuala, vedete create de jurnalisti fara orizont cultural, vorbim de miciuna multiplicata de atatea ori, incat adevarul nu ar avea nici o sansa. Vorbim de superficialitate, santaj mediatic, greseli de intelegere a mecanismelor financiare explicate in presa de ziaristi care abia mai stiu ce facultate au terminat. Vorbim de confuzii intre milion si milard, confuzii intre curve si vedete, confuzii intre cocalari si ziaristi. Sunt prea multe ziare, intr-o tara care nu are mai mult de 10 ziaristi, din care jumatate s-au facut analisti.

Vorbim de o presa care nu este capabila sa se reinventeze. Deci da .. .daca vom dori gunoi, va trebui sa-l platim. Accesul pe bani insa va trebui sa ofere o curatenie in publicitatea online a publicatiei. Reclamele intruzive, care uneori aproape “violeaza” vizitatorul nu vor mai fi prezente si bugetele atrase din publicitatea online se vor micsora. Sa fim seriosi, gunoiul pe bani nu e rentabil pentru piata romaneasca.

Pro Basescu, adica mai mult il ajuta decat il contreaza. Aste e ipoteza. Acum motivatia.

Acum 3 ani cand au vrut parlamentarii sa-l demita pe Basescu, Antenele si Realitatea au fost in totalitate de acord. Mai mult decat atat, au militat cat s-a putut pentru asta.

La alegerile de anul trecut, aceleasi posturi de televiziune, au fost anti Basescu pe toata durata campaniei electorale.

Acum, din nou, Basescu e de vina si din nou Antenele si Realitatea au emisiuni non stop prin care transmit obsedant acelasi mesaj. BASESCU E DE VINA!!!

Dar … toate aceste campanii au facut doar ca Basescu sa iasa mai tare. Nu stiu cum naiba de-i iese! Si ma gandesc, ca pana la urma e datorita posturilor de televiziune.Basescu se hraneste posibil cu energie negativa.

Si pana la urma, permanenta aratare a pisicii moarte (o sa fie razboi, miscari de strada, rascoale, morti, raniti, revolte etc) nu cred ca face bine miscarilor sindicale. Si iar Sefu a reusit sa iasa bine. Pana la urma oamenii aia care sunt in jurul lui chiar il ajuta. Pacat ca nu pentru ceva bun.

Si o nelamurire … Daca apare demisia lui Boc seara asta, mai are rost mitingul de maine? Desi “lovitura” o sa apara maine seara probabil. Cum ziceau oamenii din fotbal … nu o sa-l prinda vacanta mare in functie. Daca ne uitam in spate la persoanele care au fost langa Basescu, se poate vedea ca dupa ce au devenit nefolositori, au intrat in umbra (s-a sters pe picioare cu ei)

…sau aproape.

O datorie achitata prin acest post. Cum spuneam in penultimul post, recunoasterea unui lucru bine facut nu prea ne sta in caracter, atata timp cat el nu e facut de noi. Exista premii, topuri, clasamente, nominalizari, menite sa scoata in fata pe “cel mai cel” dintre cei mai buni. Exista interese si exista subiectivism. Totul facut sa scoata in evidenta exemplele demne de urmat de catre turma adormita a fanilor.

Fanii la randul lor, fiinte demne de mila la o mai atenta analiza, oameni care-si dau parte din bani pentru a vedea de ce presa a numit-o pe x cea mai sexy sau pe y cel mai dotat, nu mai au interesul sa verifice sau sa analizeze corectitudinea topurilor respective.

Dar … pe scurt, intr-o lista oarecum superficiala, incerc sa nominalizez aici cativa oameni pe care-i consider geniali, de fiecare data cand ii vad. Julia Roberts, Hugh Grant, Anthony Hopkins, Jack Nicholson, Morgan Freeman, Jean Reno, Gerard Depardieu, Al Pacino. Aici am sa las paragraful deschis si am sa adaug nume pe lista. Mai mult, poate am sa deschid chiar o pagina cu lista asta si eventual am sa dau si exemplele.

De fapt ce voriam sa spun? Cei de mai sus nu sunt geniali in filme care au spart box-offce-ul (sau sunt si acolo). Eu incerc sa-i apreciez in filme simple, cu incasari probabil modeste, considerate esecuri de catre cei care fac topurile celor mai bune filme. Ultimul exemplu, pentru ca de la el am plecat, Notting Hill, in care Julia Roberts si Hugh Grant fac un cuplu fabulos. Oamenii de mai sus reusesc sa exprime o naturalete, uluitoare in cele mai multe situatii. Medici, piloti de avioane, curve sau preoti, piloti de formula 1, bolnavi de cancer, orbi, betivi sau inapoiati mintali, indiferent de rolul pe care-l joaca, reusesc sa exprime si sa scoata maximul de dramatism dintr-un rol in care sunt obligati sa joace viata oamenilor normali.

Ei care in viata de zi cu zi sunt milionari, ei care ar putea avea oricand ce si-ar dori, mai putin liniste si probabil prieteni, ei reusesc sa se transpuna intr-un mod miraculos in personaje imortalizate pe o banda de celuloid. Sau mai nou, in semnale digitale binare, care prin definitie, ar distruge vraja si poezia artei. Naturaletea devine in zilele noastre dovada genialitatii.

Noi care in fiecare zi jucam un rol, al subordonatului devotat sau a sefului atoatestiutor (asa zice dex ca se scrie), noi care in fiecare zi, al amicului pe umarul caruia plangi sau al clown-ului care “il face pe sef sa rada”, am uitat ce inseamna sa fim naturali, adevarati, sinceri. Avem intotdeauna ceva de dovedit, dar nu ce vrem noi, ci ceea ce asteapta ceilalti de la noi. Deci, ca sa fii genial, trebuie neaparat sa joci un rol.

Joaca clownule  … Joaca!

E o perioada grea in care toata lumea da vina pe toata lumea. Afaceri se inchid sau deja s-au inchis, oameni au ramas fara servicii, familii s-au destramat, fotbalul e la pamant, Afacerile sunt in aer, incasarile sunt mici, din ce in ce mai mici … ai zice ca e sfarsitul lumii.DOAR ACUM - 2012 la pret de 2010. Maine va fi mai scump.

Cineva trebuie sa fie de vina pentru ce mi se intampla mie. (MIE - la nivel general, nu personal, pentru ca e greu sa-mi asum ceva ). Toti cei care au si/sau au avut de suferit sau de pierdut cauta vinovati. Si nu ma refer doar la perioada ultimului an.

Daca ceva merge prost, de vina e celalalt. Sau si mai simplu si generalizat, altcineva. Daca ceva nu merge la fel de bine cum ne-am asteptat, tot ei, ceilalti sunt de vina. Singurul lucru pentru care ne recunoastem vina, e atunci cand totul merge bine. Da … Eu sunt “vinovat” ca totul merge asa de bine. A … putea sa aibe un succes si mai mare? Pai tu esti vinovat ca nu s-a intamplat asta.

Tot gandndu-ma la asta, am inceput sa analizez niste “faze” si mi-am dat seama ca undeva, in urma, aproape de momentul zero, EU am facut alegerea finala. Alegerea care m-a implicat. Alegerea care m-a adus aproape de centrul problemei. Daca eu nu faceam alegerea, nu mai eram implicat si nu aveam de ce sa “sufar’.

Si am ajuns la concluzia ca de fiecare data cand ceva nu merge bine in ceea ce ma priveste, E VINA MEA! EU AM ALES atunci, undeva, candva. Deci, vina primordiala e a mea. Si eu sunt vinovatul primordial . Pentru ca totul a tinut de alegerea mea. De azi, in principiu, nu ma mai intereseaza vina celorlalti, pentru ca am reusit sa devin constient de vina mea. Restul ar insemna energie consumata aiurea.

O “poveste” oarecum asemenatoare, dar referitoare la IQ, puteti vedea la Turambar. Si asa … in avanpremeira, Ia zi ma, care te mai crezi destept?

Am luat o pauza de (pentru) gandire. Am tot incercat sa-mi imaginez incotro merge drumul si care e urmatoarea statie. Preocupat sa fiu investitor, bucatar, turist, comentator politic “privat” (sic), am uitat sa fiu eu. Sa gandesc pentru mine si nu pentru ceea ce ma inconjoara. Am uitat de gandurile alea secrete care sunt doar ale mele. De fapt nu am uitat; doar am amanat.

Acum mai bine de 1 an, am facut un exercitiu de imaginatie. In ce directie merge blogosfera? intreba Bobby Voicu. Atunci pariam ca blogosfera se indreapta spre calitate, profesionalism si originalitate. Dupa o atenta monitorizare (poate ca e mult spus), am ajuns la concluzia ca pronosticul pe care l-am dat a fost gresit. Ori calitatea si profesionalimul si originalitatea si-au schimbat intelesul, ori eu asteptam ca acest drum sa fie strabatut mai repede. Si uite asa, din punctul meu de vedere am ramas cumva in acelasi loc. Si nu doar in ceea ce priveste blogosfera. Mai mult decat atat, dupa ce am luat domeniul pentru un site (pomenit in acelasi raspuns), pentru care aveam ganduri mari (sau asa credeam eu) am primit si palma dupa ceafa: da cine esti tu sa faci asta, sa zici asta??? Ce autoritate ai tu sa poti sa-ti expui parerea despre asta???

Aha … deci iti trebuie autoritate. Iti trebuie recunoastere. Deci nu poti sa ai pareri proprii decat in momentul in care esti o autoritate si ai un anumit statut. Aha … deci conteaza mai mult statutul decat opinia. Shame on me!!!! Macar imi pot da seama mai usor de ce suntem in situatia asta. Si daca ai o parere proprie si personala, si ti-o expui, nimeni nu e interesat. So WHAT?! Atata timp cat nu cer bani pentru parerile mele, am sa incerc sa fac din site-ul ala un fel de Hyde Park in care sa vobesc chiar daca nu ma asculta nimeni Si asta in mai mult de 140 de caractere.

Pana la urma cred ca e momentul sa schimb ceva. Unde duce drumul asta? Am sa vad in fiecare zi. Daca traiesc de parca azi e prima zi din viata care mi-a mai ramas, am sa continui sa aman multe dintre deciziile pe care ar trebui sa le iau. Pentru ca … nu-i asa? Am tot timpul din lume. “Si maine e o zi… ” spusa la sfarsitul filmului “Pe aripile vantului” este un fel de “Miorita” noastra. Un maxim de blazare sau o maxima ratare cum ar spune un tiz.

Asa ca am sa incerc sa traiesc ca si cum asta ar fi ultima zi. Si daca am sa fac asta, probabil ca nu am sa ma mai plictisesc si nici nu am sa mai aman decizii importante. Celelalte proiecte vor continua dar in acelasi timp se vor adauga si altele. Ca pana la urma, ziua-i scurta si noaptea-i lunga. Succes mie!

Aseara, am plecat la 22.45 de la Gara de Nord spre aeroportul Otopeni (Henri Conada). Am prins 2 semafoare si am parcat dupa fix 16 minute la etajul doi al parcarii.

UHA!!! M-am simtit mai european!

Ultima dar nu cea din urma.

Iata si continuarea. Dupa experientele placute cu Banca Transilvania si BCR, si dupa ceva schimbari la ce vroiam sa mai fac, am ales intr-un final Raiffeisen Romania Actiuni de la Raiffeisen (cel mai mare risc din portofoliu) si OTP cu doua fonduri si BRD cu un fond ( monetar) probabil cel mai mic risc din portofoliu.

Ultima lupta se muta si ea … pe noul INVESTITOR

Gata … s-a rezolvat. 11 fonduri de investitie de la cinci banci vor gestiona bani lui Matei. Fondurile au grade de risc de la minim la maxim, cu randamente pe 2009 cuprinse intre 13.3 si 69.89 pentru anul 2009 si intre 1.08% si 13.06% pentru cat a trecut din 2010.

Randament mediu pe portofoliu, 32.49% pentru 2009 si 5.98 pentru cele 40 de zile din 2010.  Un 30% pentru 2010 ar fi relativ ok. Asa-i ca e grea lupta cu Gulliverii?

Continuarea … pe noul INVESTITOR

Asta se refera la relatia mea cu institutiile bancare/financiare etc … Aici intra si relatia mea cu companiile de asigurari. Tot aici si despre cat de fraier sunt cand nu urmaresc povestea banilor si am incredere in banci. Voi copii sa nu faceti la fel.

Deci … Povestea a inceput acum aproape 9 ani, cand surprinzator si pentru mine, am facut o inscriere pe site-ul celor de la Aviva, abia relansati in Romania, de fapt dupa un rebranding (din Comercial Union, in AVIVA). A doua zi m-a sunat cineva si la fel de surprinzator pentru mine (pentru tonul folosit) m-a intrebat daca m-am inscris eu si nu altcineva - Da!, daca am bifat ca vreau sa primesc mai multe informatii  - Da, si daca sunt de acord sa fiu contactat de cineva cu care sa stabilesc o intalnire? - Da.

Una peste alta, dupa niste consultari si calcule si grafice, am ales un pachet de investitii pentru studii pentru Matei (ala micu’). Am zis ca daca eu nu am avut o astfel de oportunitate (bani de studii - dati moca) macar el sa aibe. Vreo 3-4 ani am mers ok cu programul, si cu consultanta. Fata de treaba, haioasa. Dupa 4 ani a plecat si in locul ei a venit altcineva. Dupa inca un an, mi-a propus ca o parte din fonduri sa le bage in alt program, care crestea mult mai bine. Si am tot platit. De la 2 mil pe trimestru in primul an, am ajuns pe la 4 milioane pe trimestru la inceputul anului trecut (actualizat cu inflatia, cu un plus de investitie, cate 2-300.000 la fiecare inceput de an (al politei, adica prin iunie)

Mai multe … pe noul INVESTITOR