Archive for Octombrie, 2011

Axioma 48 – Omul bun si omul prost

Miercuri, Octombrie 26th, 2011

Omul e bun sau rau in functie de ceea ce face! Omul e bun sau prost in functie de ceea ce gandeste! Principala problema este stabilirea unui etalon punct de referinta.

Ex – cuvantul de care nu a auzit presa

Marti, Octombrie 25th, 2011

Sau mai bine spus EX-presa. Pentru ca daca suntem seriosi, presa nu-si mai exercita de foarte multa vreme rolurile care au consacrat-o: informare si apararea democratiei bla bla bla …

Ultima dovada, manifestarile ocazionate de cei 90 de ani impliniti de EX-regele Mihai. Lasand la o parte ipocrizia majoritatii prezente si a “majoritatii” absente, revin cu lipsa EX-ului din “capul” regelui.

Rege e cel care a trait si a murit ca un rege. Stim niste Ludovici, Richard(zi), Eduard, Edmund ii chiar Carol. Dar astia au si murit ca regi. Nu au abdicat. Nici fortati nici din proprie vointa.

Dar prea multa vorba strica. De fapt altceva mi-a sarit in ochi. Daca de Basescu nu am ce spune pentru ca orice as spune deja a fost spus, cand vine vorba de un (EX) rege sau chiar unu in “functiune” nu ma pot abtine.

Regele Mihai despre Băsescu: Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât se crede mai important” WTF. Pe bune. Pana unde te cobori tu, care ai “domnit” mai putin decat presedintele pe care il caracterizezi? A … si care e ales. A … de o Majoritate (chiar daca minoritara). La noi, pana si regele e Roman pana in maduva oaselor, cu tot ce tine de Miorita, Capra vecinului si … contra vantului.

Pana la urma de aia nu a ramas REGE! – doar o parere. A mea!

Axioma 47 – Perceptia falsa asupra puterii

Sambata, Octombrie 8th, 2011

Intotdeauna vine momentul in care pana si cel mai puternic om va raspunde in fata cuiva, sau/si va fi obligat sa-si justifice actiunile.

Nelamurire – Daca e asa, Steve Jobs in fata cui a “raspuns” (pe pamant)?!