Archive for Mai, 2010

Presedinti si muritori

Luni, Mai 31st, 2010

Si caii se impusca presedintii demisioneaza. Nu-i asa? Nu la noi, la ei. Culmea “ciudateniilor” este ca nu a demisionat pentru ceva coruptie, deturnare de fonduri, afaceri cu statul sau mai stiu eu ce conflict de interese.

Nuuuu … a demisionat datorita unor declaratii. Si faza cea mai misto e ca nu a spus ca a fost o gluma, sau ca a fost o “aroganta”. Si iar ceva ciudat … a demisionat pentru ca “a fost gresit inteles”.

Acum, din doua, una e adevarata – ori ei, ori noi, traim intr-o lume gresita.

Surs: Mediafax – “Preşedintele Germaniei, Horst Koehler, şi-a anunţat luni demisia după declaraţii controversate privind implicarea militară a ţării sale în Afganistan.”

Unde e greseala

Miercuri, Mai 26th, 2010

Ma uit in stanga … ma uit in dreapta si trag o concluzie. O tara e ca orice organism viu. In momentul in care corpul e despartit de cap totul se pierde. Si asta vad in jurul meu. Capul (Presedinte, guvern, parlament, justitie, presa) nu are nici o legatura cu corpul.

In toata perioada asta de 20 de ani, nu am reusit sa vad ziaristi (in masura in care orice angajat al unui post de televiziune sau orice alta forma de presa poate fi numit ziarist daca vorbeste la un microfon) atat de prosti ca in perioada asta. Se ridica cu brio la nivelul politicienilor, pe care-i analizeaza.

Parerea mea este ca se comunica absolut gresit de la cap spre corp, iar putinele informatii care apar in piata, sunt manipulate atat de clar incat in mod clar, nu avem nici o sansa.

Tara asta trebuie resetata!

A … in cazul in care nu am spus printre randuri, avem o clasa politica absolut jenanta. In totalitate.

Televiziunile sunt Pro Basescu

Marti, Mai 18th, 2010

Pro Basescu, adica mai mult il ajuta decat il contreaza. Aste e ipoteza. Acum motivatia.

Acum 3 ani cand au vrut parlamentarii sa-l demita pe Basescu, Antenele si Realitatea au fost in totalitate de acord. Mai mult decat atat, au militat cat s-a putut pentru asta.

La alegerile de anul trecut, aceleasi posturi de televiziune, au fost anti Basescu pe toata durata campaniei electorale.

Acum, din nou, Basescu e de vina si din nou Antenele si Realitatea au emisiuni non stop prin care transmit obsedant acelasi mesaj. BASESCU E DE VINA!!!

Dar … toate aceste campanii au facut doar ca Basescu sa iasa mai tare. Nu stiu cum naiba de-i iese! Si ma gandesc, ca pana la urma e datorita posturilor de televiziune.Basescu se hraneste posibil cu energie negativa.

Si pana la urma, permanenta aratare a pisicii moarte (o sa fie razboi, miscari de strada, rascoale, morti, raniti, revolte etc) nu cred ca face bine miscarilor sindicale. Si iar Sefu a reusit sa iasa bine. Pana la urma oamenii aia care sunt in jurul lui chiar il ajuta. Pacat ca nu pentru ceva bun.

Si o nelamurire … Daca apare demisia lui Boc seara asta, mai are rost mitingul de maine? Desi “lovitura” o sa apara maine seara probabil. Cum ziceau oamenii din fotbal … nu o sa-l prinda vacanta mare in functie. Daca ne uitam in spate la persoanele care au fost langa Basescu, se poate vedea ca dupa ce au devenit nefolositori, au intrat in umbra (s-a sters pe picioare cu ei)

Din viata …

Marti, Mai 18th, 2010

Cand te uiti in jur, iti dai seama ca uneori, e posibil ca liftul spre iad sa urce, nu sa coboare.

Prostitutie intelectuala

Miercuri, Mai 12th, 2010

(Postare veche nepublicata…)

“Udrea: Femeile au nevoie de mai mult respect, nu sunt pentru legalizarea prostituţiei” – Mediafax

Las la o parte ca Doamna Udrea este blonda (pura intamplare). Las la o parte tot felul de replici ale unor imbecili din Constanta.

Fapte
– prostitutia exista
– femeile – si nu numai si nu toate – se prostitueaza.
– insasi definitia din dex e ramasa in urma.
– faptele sunt relativ condamnate de catre lege, in sensul ca prostituatele sunt luate de pe strazi, duse la politie, amendate desi toata lumea stie ca amenzile nu sunt platite si in secunda 2 ele vor fi din nou “la lucru”
– prostituatele sunt exploatate, la fel ca si cersetorii, de retele ale crimei organizate

Vorbe
– biserica le “condamna” ocupatia desi ea la randul ei e plina de “bube”
– parlamentarii, ca documentare la realizarea acestei legi, tot exerseaza si poarta discutii cu reprezentantele de lux ale acestei meserii
– A fi impotriva prostitutiei da la fel de bine in fata oamenilor “virtuosi” ca a fi impotriva homosexualitatii.

Prostitutia a exsitat de la inceputul lumii oarecum civilizate. De cand au aparut clasele sociale, de cand unii au fost mai presus de ceilalti, prostitutia a fost acceptata, negata, infierata, condamnata, dar niciodata starpita. A iesi public cu declaratii de genul celei de la inceput, inseamna de fapt a accepta exploatarea, injosirea si uneori batjocorirea femeilor.

Nu poti inchide ochi si sa spui ca astfel a disparut fenomenul. A legifera prostitutia inseamna de fapt a apara aceste femei (in unele cazuri si barbati). Parerea mea!!!

Se apropie momentul

Marti, Mai 11th, 2010

Am sa vorbesc strict din punctul meu de vedere.

Din ce in ce mai des aud despre masinile electrice. Despre modelele Hybrid. Acum cativa ani, Toyota cu Prius, si dupa aceea Saab si Lexus, au iesit cu modele care combinau combustibilul lichid cu motoarele electrice.

S-a intamplat (in ceea ce ma priveste) la fel ca si cu industria tigarilor. Nu imi inchipiam ca o industrie care baga atatia bani in publicitate, poate sa si-o ia peste bot cu atata usurinta. Si totusi, publicitatea la tigari s-a redus considerabil, cu urmari vizibile (din punctul meu de vedere) in numarul de fumatori. Si nu doar din reducerea publicitatii, ci si prin masurile luate in ceea ce priveste fumatul in locuri publice.

Avand in vedere ca si eu am facut mai mult de 18 luni de cand nu am mai fumat (Doamne, cat a trecut?!?!) pot spune ca masurile au avut efect. Referitor la piata auto, cam aceeasi tendinta se observa din ce in ce mai des. Daca oameni din industrie au inceput sa iasa si sa spuna ca viitorul il reprezinta masinile electrice, inseamna ca se apropie momentul.

Momentul in care firmele sa nu-si mai poata permite sa nu aibe in portofoliu modele electrice. Momentul in care tehnologii din ce in ce mai eficiente sa iasa la iveala (daca ar fi sa ne luam dupa adeptii teoriei conspiratiei). Cand va aparea si concurenta (reala) preturile destul de mari acum se vor micsora si vor ajunge la un nivel decent. Asta se va intampla atunci cand profitul va fi dat de rulaj. Poate ca pentru industria auto, criza asta a venit cum nu se poate mai bine. Pentru ca nevoie de optiuni diferite exista, deschidere exista, si un alt tip de clienti vor intra pe piata in zona publicitatii.

Deja Saab a lansat o campanie aici

Carlos Ghosn Presedintele Renaul Nissan a declarat aici despre viitorul industriei auto.

Si mai nou …. Petrom a cumparat un parc eolian in Dobrogea in care va investi 100 mil. euro (Sursa ZF.ro)

O opinie personala pe subiectul asta si la Arhiblog

Se misca apele.

Truisme despre bloggeri

Duminica, Mai 9th, 2010

1) Bloggerii sunt cei mai destepti.
2) Bloggerii sunt avantgardisti, vizionari si destepti.
3) Exista 2 categorii de bloggeri: Bloggeri A list si (la gramada) puleti, tarzi, retarzi.
4) Nu exista bloggeri mici. Exista doar puleti, tarzi si retarzi
5) Bloggerii stiu sa conduca masinile in viteza si ii doare in blog de legislatia rutiera. Aia e pentru puleti, tarzi, retarzi etc.
6) Bloggerii nu trebuie sa cumpere. Ei trebuie doar sa primeasca spre testare.
7) Bloggerii stiu intotdeauna despre ce vorbesc. Si cand nu stiu, inseamna ca asa ceva “nu poate ca sa se existe”.
8) Bloggerii au experienta in toate si pot sa vorbeasca despre tot ce misca sau nu pe pamant si in blogosfera.
9) Bloggerii nu copiaza (fura). Ei doar dau mai departe. Si cand dau mai departe nu zic “Multmesc X” ci “Via X”.
10) Bloggerii sunt mai buni, onesti, inteligenti decat ziaristii de la Libertatea, Cancan, Click, Intact, Media Pro, RC chiar si cand au acelasi tip de informatie.
11) Toti bloggerii sunt “cel mai bun”.
12) Unui blogger nu poti sa-i spui ca e prost. Asa cum nu poti sa-i spui ca si altul e bun (sau mai bun).
13) (truismul 13 exista dar nu poate fi spus pentru ca aduce ghinion)
14) Bloggerii castiga mai multi bani din blog decat pot sa spuna.
15) Bloggerii nu au invatat. S-au nascut invatati.
16) Bloggerii sunt mai tari ca Chuck Norris!
17) Bloggerii dau valoare elitei.
18) Bloggerii sunt cei care scriu pe gratis in ideea de a atrage bani.
19) Intre bloggeri de succes nu se vorbeste despre valoare. Ea se subintelege.
20) Pentru bloggeri, critica este un proces unilateral, care nu poate avea raspuns/replica.
21) Bloggerii nu se uita in oglinda, pentru ca nu suporta sa fie cineva la fel de bun.
22) Conceptul de baza in blogosfera este “decat cu aceeasi moneda, mai bine atac cu forta disproportionata – pentru ca am cu ce”
23) Bloggerii nu comenteaza pe blogurile altora pentru ca-i cresc in rank
24) Bloggerii nu dau link decat la propriile articole
25) YouTube a fost creeat creat special pentru a putea ilustra video ceea ce vor sa spuna bloggerii

Da … e pamflet nascut in urma a 3 saptamani de documentare. Daca se simte cineva atacat, inseamna ca nu e blogger adevarat.

I’m back!

Miercuri, Mai 5th, 2010

Dupa o perioada in care doar m-am documentat (revin cu concluziile documentarii in perioada urmatoare), m-am intors cu un banc foarte tare … adaptat la perioada asta de criza.

Seful de promotie de la ASE cu specializarea cibernetica, incerca de anul trecut sa se angajeze si nu reusea. Intr-un final, pentru ca nu mai avea din ce sa traiasca, isi ia inima in dinti si isi depune CV-ul la McDonalds.

Sefu de la resurse umane, il suna si-i spune ca-i pare rau dar nu-l poate angaja pentru ca e subcalificat.

– Subcalificat? Cred ca nu intelegeti. Mi-am luat masterul anul trecut in “Sisteme informatice pentru managementul resurselor si proceselor economice” Cum pot sa fiu subcalificat?
– Pai simplu. La noi toti operatorii de case de marcat si cei de la bucatarie au cel putin un doctorat!