Archive for Decembrie 14th, 2009

Lyon 3 – afaceri mici de familie

Luni, Decembrie 14th, 2009

Lyonul este un oras marisor (sic!) cu aproximativ 2 milioane de locuitori. De multa vreme m-a frapat acel nationalism/protectionism ciudat pe care-l adopta francezii. Nu e mouse e souris, nu e laptop e portables, nu e desktop e ordinateur de bureau.  Exemplele sunt multe dar nu asta e important.

Ar trebui sa-i vezi si sa-i intelegi. Au un anumit instinct de conservare pe care nu il intalnesti foarte des. Si ei sunt “globalizati” si cu toate astea, prefera sa-si conserve o mare parte din bagajul pe care l-au preluat de la inaintasi. Caldirile vechi sunt inretinute in mod corespunzator. Stradutele nu au pavajul distrus si mai mult sunt semaforizate pana la aberatie. Isi poate imagina cineva Lipscaniul semaforizat?

Dar ca sa ajung la ce vroiam. In Lyon intalnesti sute de boulangerii – o contopire naturala intre patiserie si fast food. Da, sunt si fastfood-uri in care poti manca un kebab delicios, intr-o locatie mica, simpatica,  personala si personalizata. Totul se desfasoara oarecum in cadru restrans, intr-o oarecare familiaritate. Il auzi pe patron cum vorbeste cu clientii, cu prietenii, sau cunoscutii, il vezi cum prepara bunatatile pe care urmeaza sa ti le serveasca.

Mancarea este expusa, si o vezi cum se face sau cum se pregateste. Patronul, fara a avea nevoie de angajati straini, te serveste la masa, sau vine cu sortul pus din spate de unde prepara quiche sau tarte sau baguette cu tot felul de nebunii. Castiga toata lumea. Somaj mai mic, oameni ocupati, clienti multumiti care gasesc la orice colt de strada, ceva de mancat proaspat, cald, simplu si gustos. Statul ca are firme pe care sa le impoziteze si oameni care contribuie la bugete de sanatate si asigurari sociale.

Spatiile sunt atat de bine folosite si atat de simpl si cald amenajate, incat ai impresia ca esti invitat la masa in familie. Diferenta asta de mentalitate, in care nu ai un restaurant cu 80 de mese, dar ai o afacere din care sa traiesti, sa ai un program normal cu jumatate de sambata libera si duminica in care sa nu deschizi daca nu vrei, in care lumea sa te stie si sa vina la tine pentru ca e sigura ca “esti ok”, da o fateta mult mai prietenoasa unui oras in care lumea e prea ocupata sa isi vada de interesele personale mai mult sau mai putin marunte. Cand te intorci, te intrebi: oare ei unde au invatat sa traiasca?