Archive for Februarie 6th, 2009

Eu iar nu inteleg …

Vineri, Februarie 6th, 2009

… de ce toata lumea il ridica in slavi pe Federer pentru meciul pierdut in fata lui Nadal. Oamnei buni, Nadal a castigat dupa un meci mai mult decat formidabil. A castigat in fata unui Federer care 80% din meci a crezut ca poate invinge. In restul de 20% s-a zbatut si a crezut intr-o minune.

CTP zice sa nu fie primit Nadal la Roland Garros. Chiar si sub forma de metafora, e prea mult. Nadal a fost mai bun. Nadal s-a apropiat de ceea ce ar putea fi definit ca geniu in tenis. Nadal a castigat pentru ca s-a batut pentru acele mingi care pentru 99,999% dintre tenismeni ar fi fost imposibil de salvat. Nadal a castigat acolo unde Federer, alaturi de o lume intreaga a crezut ca este imposibil sa ajungi. Pentru Nadal, timpul s-a dilatat, spatiul s-a micsorat si imposibilul a devenit aproape banal.

Noi, ne permitem sa reactionam ca si olteanul care a vazut pentru prima data o girafa si a exclamat: “Asa ceva nu poate ca sa se existe!” Da! Indiferent ca ne-a placut sau nu, ca ne-a convenit sau nu, NADAL a castigat, intr-un meci unic, intr-o zi unica. De acum inainte, totul va fi echivalent cu “inca un meci” Acesta a fost MECIUL MECIURILOR. A fost meciul care va fi povestit nepotilor. Meciul cu care noi ne vom lauda ca “l-am vazut”.

Deci … daca cineva mai are vreo indoiala, Nadal a castigat impotriva lumii. Felicitari! Se pare ca a inceput “ERA NADAL” Felicitari Nadal! Felicitari Fderer!